DREPT PENAL

Viata privata si viata publica

Puteti consulta legislatia existenta pe site referitoare la Drept Penal:

Ordonanta privind regimul juridic al contraventiilor

Lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

Lege privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive

Lege privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

Hotararii privind unele modalitati de incetare a practicilor ilicite in domeniul protectiei intereselor colective ale consumatorilor

Lege pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism

Lege privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare

 

Dreptul penal reprezinta instrumentul prin care se apara cele mai importante valori sociale impotriva faptelor periculoase.
Denumirea de “drept penal” este folosita in doua acceptiuni: prima, in sensul de ramura specifica a dreptului, care reuneste sistemul normelor juridice penale; cea de a doua, cu semnificatia de stiinta, de ramura distincta a stiintelor juridice care studiaza aceste norme.

Dreptul penal este o ramura a sistemului nostru de drept, fiind alcatuit dintr-o totalitate de norme juridice legiferate de puterea legislative, care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile raspunderii penale, sanctiunile si alte masuri ce urmeaza a fi aplicate sau luate de catre instantele judecatoresti persoanelor care au savarsit infractiuni, in scopul apararii celor mai importante valori sociale ale statului de drept.

Obiectul dreptului penal cuprinde relatiile de aparare sociala, relatii ce se nasc nu din momentul savarsirii faptei interzise, ci din momentul intrarii in vigoare a legii penale. Deci, legea penala indeplineste o functie de recomandare si pretindere a unei anumite conduite din partea membrilor societatii fata de normele juridice penale.

Scopul dreptului penal este determinat de necesitatea apararii valorilor sociale si a ordinii de drept impotriva criminalitatii si de combatere a acesteia, de a apara societatea  impotriva oricaror fapte antisociale ce cad sub incidenta legii penale.


Principiile dreptului penal

Dreptul penal, fiind o ramura de drept independenta in sistemul dreptului national, are la baza anumite idei ce caracterizeaza continutul normelor sale juridice. Totalitatea ideilor, orientarilor care calauzesc si strabat intregul drept penal, intreaga activitate de lupta impotriva infractiunilor prin mijloace de drept penal formeaza principiile fundamentale ale dreptului penal.

Principiile fundamentale, fie ca sunt expres formulate in lege – ca de exemplu, infractiunea, singurul temei al raspunderii penale, art. 17 alin. (2) C.pen., fie ca se desprind din reglementarea institutiilor de baza ale dreptului penal, ele reliefeaza modul cum trebuie dusa lupta impotriva fenomenului infractional.

-    principiul legalitatii

-    principiul reactiei sociale impotriva infractiunilor

-    principiul umanismului

-    egalitatea in fata legii penale

-    infractiunea este unicul temei al raspunderii penale

-    principiul raspunderii penale personale

-    prevenirea faptelor prevazute de legea penala

Aplicarea legii penale in spatiu

Aplicarea legii penale in spatiu consta in activitatea de traducere in viata a prescriptiilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul comiterii diferitelor infractiuni (in tara sau in strainatate) de catre cetateni romani sau straini ori de persoane fara cetatenie.

In virtutea principiului suveranitatii statului roman, legea noastra penala se intinde spatial, pana acolo unde se intinde suveranitatea. Legea penala este teritoriala, ea se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul tarii noastre, aceasta atat in baza principiului suveranitatii statului roman, cat si pe considerentul ca valorile sociale fundamentale, ocrotite de legea penala, nu pot fi deplin aparate daca pedepsirea infractorului nu s-ar face potrivit legii penale romane si de autoritatile tarii noastre, indiferent de calitatea pe care o are faptuitorul, roman sau strain.

Legea penala se adreseaza deopotriva tuturor persoanelor care se gasesc pe teritoriul romanesc si care trebuie sa se conformeze prevederilor acesteia.
Legiuitorul penal roman consacra toate principiile menite sa asigure inevitabilitatea aplicarii legii penale in raport cu spatial si promovarea institutiei extradarii in toate legislatiile interne.

Aceste principii sunt:

-    principiul teritorialitatii legii penale

-    principiul personalitatii legii penale

-    principiul realitatii

-    principiul universalitatii legii penale

Principiul teritorialitatii legii penale

Este principiul de baza potrivit caruia se face aplicarea legii penale in raport cu locul savarsirii infractiunii, principiu consacrat in art. 3 C.pen., care prevede: “Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei”.

Potrivit acestei dispozitii, se intelege ca legea penala se aplica in exclusivitate tuturor infractiunilor comise pe teritoriul tarii, neavand nicio relevanta calitatea faptuitorului: cetatean roman sau strain, persoana fara cetatenie domiciliata in tara noastra sau in strainatate.

• Exceptii de la principiul teritorialitatii

Aplicarea legii penale potrivit principiului teritorialitatii cunoaste anumite restrangeri, in sensul ca acest principiu nu actioneaza cu privire la anumite categorii de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii, si anume:

a)    Faptele prevazute de legea penala savarsite de persoanele care se bucura de unitate de jurisdictie penala

b)    Infractiunile savarsite la bordul unor nave straine aflate in trecere prin marea teritoriala (nave straine folosite in scopuri comerciale) ori pe timpul cat se afla in porturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei (navele militare straine);

c)    Infractiunile savarsite la bordul aeronavelor straine aflate in limitele teritoriae romanesti;

d)    Infractiunile savarsite in sediile misiunilor diplomatice aflate in tara  noastra de catre membrii si personalul acestora;

e)    Infractiunile savarsite de personalul armatelor straine in timpul stationarii sau treceri pe teritoriul altui stat sunt, de asemenea, exceptate de la aplicarea legii penale potrivit principiului teritorialitatii;

f)    Imunitatea prezidentiala, parlamentara si guvernamentala;


Principiul personalitatii legii penale

Acest principiu este consacrat de art. 4 C.pen., care stabileste ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean roman sau de o persoana fara cetatenie care are domiciuliul in tara sau daca nu are nicio cetatenie, are domiciliul in tara.

Principiul personalitatii legii penale asigura incidenta legii penale romane in raport de calitatea faptuitorului (cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania) corelat cu locul savarsirii infractiunii (in strainatate).

Pornind de la dispozitiile art 4 C.pen., rezulta ca pentru aplicarea principiului personalitatii se cer a fi intrunite urmatoarele conditii:

a)    fapta sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului tarii noastre, indifferent de locul, de tara in care infractorul comite aceasta infractiune. Potrivit criteriului ubicuitatii, nici un act de executare si nici rezultatul nu se pot produce in Romania, deoarece, in caz contrar, legea romana ar trebui sa intervina potrivit principiului teritorialitatii;

b)    fapta sa constituie infractiune potrivit prevederilor din legea penala romana;

c)    infractorul sa fie cetatean roman sau o persoana fara cetatenie, care domiciliaza in Romania, calitati pe care infractorul trebuie sa le fi dobandit anterior comiterii infractiunii in strainatate.

Principiul realitatii legii penale

Principiul realitatii este denumit in unele lucrari principiul protectiei reale sau al cetateniei passive. Potrivit acestui principiu, consacrat in art. 5 alin (1) C.pen., legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritorilui tarii, contra sigurantei statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau danatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii.

Pentru aplicarea principiului realitaii, potrivit dispozitiilor art. 5 c.pen., se cer a fi realizate urmatoarele conditii:

a)    infractiunea sa fie savarsita in strainatate;

b)    infractiunea savarsita sa fie indreptata contra sigurantei statului roman sau contra vietii unui cetatean roman ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman;

c)    infractiunea sa fie savarsita de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii;

d)    fapta sa constituie infractiune potrivit prevederilor legii penale romane, nefunctionand conditia dublei incriminari;

e)    punerea in miscare a actiunii penale se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, conditie absolut necesara, lipsa ei constituind o cauza impeditiva a procesului penal.


Principiul universalitatii legii penale

Universalitatea legii penale romane este definita in art. 6 C.pen., in care se arata ca: “Legea penala se aplica si altor infractiuni decat cele prevazute in art. 5 alin (1), savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, daca:

a) fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;

b)faptuitorul se afla in tara”.

Aplicarea legii penale romane potrivit principiului universalitatii presupune realizarea cumulative a urmatoarelor conditii:

a)    savarsirea unei infractiuni, alta decat cele pentru care s-ar aplica legea penala romana conform principiului realitatii;

b)    infractiunea sa fie savarsita in strainatate in intregime;

c)    sa existe dubla incriminare;

d)    fapta sa fie savarsita de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in Romania;

e)    infractorul sa se afle in Romania;


Aplicarea legii penale in timp

Principiul activitatii legii penale

Principiul care guverneaza eficienta in timp a legii penale este cunoscut sub numele de principiul activitatii legii penale. Potrivit acestui principiu, legea penala este active, aplicandu-se numai infractiunilor savarsite in timpul cat se afla in vigoare. De regula, din momentul intrarii in vigoare si pana la iesirea din vigoare, legea penala se aplica tuturor faptelor savarsite sub imperiul ei. Organelle juridiciare solutioneaza cauzele in baza legii in vigoare. Raspunderea penala se stabileste potrivit legii in vigoare in momentul savarsirii infractiunii, intrucat ratiunea legii penale este aceea de a reglementa, in exclusivitate, relatiile sociale de aparare sociala, existente sau nascute in timpul cat se afla in vigoare. Din acest principiu decurge si consecinta ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare, deci nu retroactiveaza. Acest principiu are valoare constitutionala.

Activitatea legii penale opereaza din momentul intrarii in vigoare si pana la momentul iesirii din vigoare.


Concursul de legi penale

Exista concurs de legi penale in timp atunci cand doua sau mai multe legi penale reglementeaza aceleasi relatii sociale, una din legi fiind o lege penala generala, alta o lege penala speciala sau chiar exceptionala.

Legea speciala apare dupa legea generala si creeaza un regim special, impunand anumite reguli ce urmeaza sa se aplice cu privire la unele situatii si pentru un anumit timp. Din aceste considerente, legea speciala deroga de la prevederile legii generale, care ramane insa mai departe in vigoare.

Extraactivitatea legii penale

Extraactivitatea legii penale presupune, in unele cazuri, o extindere a eficientei in timp a legii, acordandu-i-se eficienta fie inainte de momentul intrarii in vigoare, fie dupa iesirea din vigoare. Daca principiul activitatii ar avea un caracter absolute, s-ar ajunge la imposibilitatea rezolvarii unor cazuri aparute in practica, pe de o parte, precum si la nerealizarea scopului sau eficientei unor anumite legi penale, pe de alta parte.

Pentru eficienta deplina a legii penale, a fost necesara instituirea unor derogari de la activitatea legii. In acest sens, Codul penal a adoptat anumite reguli in baza carora, in unele cazuri, legea retroactiveaza sau ultraactiveaza, consacrand astfel expres extraactivitatea legii penale.

Principiul activitatii legii penale este susceptibil de doua exceptii: extinderea eficientei in timp a legii penale noi si asupra unor fapte comise inainte de momentul intrarii in vigoare a legii (retroactivitate), fie extinderea efectului unei legi abrogate si dupa iesirea ei din vigoare (ultraactivitate).

Retroactivitatea

Prin retroactivitatea legii penale se intelege aplicarea prevederilor unei legi oenale, a efectelor acesteia unor fapte comise inainte de intrarea in vigoare a legii respective.

O prima lege, care retroactiveaza este legea penala in continutul careia se prevede expres ca urmeaza sa se aplice si unor fapte savarsite anterior intrarii ei in vigoare.
Legea interpretative este, de asemenea, considerate retroactive, aspect apreciat si de doctrina penala in unanimitate, datorita fapului ca ea face corp comun cu legea interpretata. Legea interpretative realizeaza o interpretare a termenilor dintr-o anumita lege intrata in vigoare anterior, stabileste adevaratul inteles al unor reglementari cuprinse in legea anterioara.

O veritabila lege cu caracter retroactiv este legea penala de dezcriminare, in continutul careia se prevede ca o anumita fapta sau anumite fapte nu mai constituie infractiuni.

Ultraactivitatea

Alaturi de retroactivitatea legii penale, ca o exceptie de la principiul activitatii legii penale este si ultraactivitatea legii penale. In doctrina penala, ideii de retroactivitate a legii penale I se opune aceea de ultraactivitate. Se spune ca legea veche mai favorabila devine ultraactiva, la fel legea penala temporara ar fi ultraactiva.

Aplicarea legii penale mai favorabile

Legea penala mai favorabila se aplica atat atunci cand ea apare in timpul procesului penal, dar sic and o condamnare este pronuntata in baza unei vechi nefavorabile, iar pana la executarea in intregime (sau chiar dupa executarea in intregime a pedepsei) apare o lege noua mai favorabila.