DREPT CONSULAR

Domenii de drept specializate si alte domenii de drept

Dreptul consular este acea parte a dreptului internaţional public care reprezintă totalitatea normelor şi regulilor care reglementează relaţiile consulare dintre state, organizarea şi funcţionarea oficiilor consulare, precum şi cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare şi a personalului acestora.

El este cel care stabileşte mecanismele care funcţionează pentru a realiza un obiectiv foarte precis, acela de protejare a cetăţenilor şi a intereselor lor, precum şi a intereselor statului trimiţător.

Cel mai important izvor de drept il reprezinta Convenţia de la Viena, cu privire la relaţiile consulare, semnată la 24 aprilie 1963, cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra relaţiilor consulare, care s-a reunit la Viena în perioada 4 martie-22 aprilie 1963. Conventia de la Viena a intrat in vigoare 19 martie 1967. Este o convenţie internaţională fundamentală pentru că ea codifică toate regulile în materie consulară şi, este de asemenea importantă pentru faptul că România a ratificat această convenţie prin Decretul 481 din data de 20 decembrie 1971.

Relatiile consulare reprezinta un raport intre state, care se stabileste in interesul cetatenilor acestor state şi a dezvoltării relaţiilor economice dintre ele, un raport care are caracter convenţional, este bazat pe acordul statelor şi sunt caracterizate de principiile reciprocităţii, caracterului direct şi al celui bilateral.

Potrivit articolului 2 al Convenţiei de la Viena, stabilirea relaţiilor consulare între state se face pe baza consimţământului mutual al acestora. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular într-un alt stat, notificare acceptată de acel stat, constituind astfel împreună, acordul pentru stabilirea de relaţii consulare între ele. Ca regulă generală, se consideră că în cazul în care două ţări au decis să stabilească relaţii diplomatice între ele, în afară de situaţia în care în înţelegerea respectivă se specifică altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relaţii diplomatice implică şi consimţământul acestora pentru relaţiile consulare şi nu este necesară încheierea unui acord special pentru stabilirea acestor relatii.

Întreruperea sau încetarea relaţiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu şi ruperea relaţiilor consulare. Chiar dacă statele au decis să rupă relaţiile lor diplomatice, relaţiile consulare pot continua, pentru că ele sunt relaţii între două state concepute să servească interesele cetăţenilor acestor ţări. Relaţiile consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care, pe baza aceluiaşi acord, statele hotărăsc să nu mai întreţină asemenea relaţii.

Oficiul consular sau consulatul este un organ autonom, care se creează pentru a permite exercitarea funcţiilor consulare prevăzute în Convenţia de la Viena şi în acordurile bilaterale încheiate de statele respective.

Fiecare consulat are un sediu, o circumscriptie si un rang, stabilite de statul trimitator si aprobate de statul de resedinta.

Deschiderea unui oficiu consular

Primul pas este depunerea unui cereri in care se specifica orasul in care se doreste infiintarea consulatului, o circumscriptie care va fi arondata la respectivul consulat, si o clasa. Toate acestea trebuie aprobate de statul de resedinta. Orice modificare ulterioara se poate face doar cu consimtamantul statului de resedinta.

Exista doua categorii de oficii consulare si anume:

oficii consulare care functioneaza in cadrul misiunilor diplomatice din capitalele tarilor si in cadrul carora este desemnat un diplomat, creandu-se astfel o structura care se ocupa de relatii consulare,
consulatele speciale, care se infiinteaza in alte orase decat capitala si care au circumscriptiile foarte bine delimitate.

Personalul oficiului consular este compus din seful consulatului si din functionari consulari, numiti de statul trimitator. Seful unui oficiu consular primeste un document din partea celui care l-a numit sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atesta calitatea in care a fost trimis. Din momentul numirii sale, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara acesta activitatea trebuie sa adopte toate masurile necesare pentru a-I permite sa-si realizeze sarcinile si obligatiile care ii revin.

Încetarea activităţii unui şef de oficiu consular sau a oricărui diplomat care funcţionează în cadrul lui, se poate face prin retragere de către statul care l-a trimis, statul respectiv având posibilitatea să-l înlocuiască şi să-i încheie astfel misiunea. În foarte multe servicii diplomatice există perioade fixe de timp în care un diplomat lucrează în serviciul diplomatic exterior sau în cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani. O altă posibilitate de încetare a activităţii este aceea de a fi declarat „persona non grata”, precum si in cazuri de imbolnaviri sau deces.

Functiile consulatelor

Articolul 5 din Convenţia de la Viena, care prezintă funcţiile consulare, începe cu cea mai importantă funcţie în viziunea consulatului, aceea de a proteja în statul de reşedinţă, interesele statului trimiţător şi a cetăţenilor săi, persoane fizice şi juridice, în limitele admise de dreptul internaţional.

O alta functie este favorizarea dezvoltatii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice.

Exercitarea de funcţii diplomatice de către oficiile consulare are un caracter excepţional şi derogatoriu. Ea priveşte numai cazul în care un stat nu dispune de misiune diplomatică în ţara respectivă sau, dintr-un motiv sau altul, misiunea diplomatică nu funcţionează.

Functia principala a consulatelor romane in strainatate este aceea de a elibera vize pentru cetăţenii care au obligaţia de a deţine o viză pentru a putea călători în România.