DREPTUL ASUPRA COPIILOR

Familie, Casatorie si Mosteniri

Puteti consulta legislatia existenta pe site referitoare la Dreptul asupra copiilor:

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

 

In cuprinsul Legii 272/2004 sunt enumerate o serie de reguli fundamentale care asigura respectarea si garantarea drepturilor copilului in fiecare din ipostazele sale.

Principiul dominant este acela al respectarii si promovarii cu intaietate a interesului superior al copilului. Legiutorul consacra drepturile copilului si impune respectarea lor ca stare de implinire a dezideratului interesului superior.

Familia este microuniversul natural si cel mai prielnic pentru manifestarea drepturilor copilului, iar copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este in interesul superior al copilului.
Ocrotirea copilului presupune acoperirea a doua segmente de interes: drepturi privind persoana copilului si drepturi privind bunurile sale.

 

Conform Legii 272/2004 s-au identificat urmatoarele drepturi ale copilului:

 

- dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii,

- dreptul la protectia imaginii publice, a vietii intime, private si familiale,

- libertatea de exprimare,

- dreptul copilului capabil de discernamant la exprimarea libera a opiniei asupra oricarei probleme care il priveste,

- libertatea de gandire, de constiinta si de religie,

- dreptul la libera asociere si libertatea intrunirilor pasnice,

- dreptul copilului la respectarea personalitatii si individualitatii sale,

- dreptul copilului de a depune plangeri cu privire la incalcarea drepturilor sale fundamentale.

 

Dreptul copilului la stabilirea si pastrarea identitatii sale

Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat.

 

Dreptul la nume este consacrat in Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice. Parintii sunt cei care aleg numele si prenumele copilului.
Numele de familie al copilului din casatorie este, in mod obligatoriu, numele de familie comun al parintilor sai. Daca parintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre parinti sau numele lor reunite, potrivit intelegerii acestora. In lipsa invoielii parintilor, decizia asupra numelui de familie revine autoritatilor tutelare, cu ascultarea parintilor copilului. In privinta copilului din afara casatoriei, el va dobandi numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita.

 

Prenumele copilului se stabileste tot la data inregistrarii nasterii, potrivit vointei parintilor, pe baza declaratiei de nastere facuta de oricare dintre acestia.

 

Dreptul copilului la cetatenie e guvernat de prevederile Legii 21/1991 privind cetatenia romana. Principiul legaturii de sange in dobandirea cetateniei romane, in sensul ca indiferent de locul nasterii, copilul dobandeste cetatenia romana, daca ambii parinti sau numai unul dintre ei are cetatenia romana si, deasemenea, copilul din parinti necunoscuti gasit pe teritoriul statului roman este cetatean roman.

 

Dreptul copilului de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia completeaza conceptul dreptului la identitate promovat de Legea 272/2004.
Conform legii, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai si nu poate fi separat de acestia impotriva vointei lor, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Acest drept, se poate manifesta pe deplin daca parintii copilului convietuiesc efectiv, iar calitatea relatiilor dintre acestia, precum si dintre acestia sau fiecare dintre parinti, pe de-o parte, si copil pe de alta parte se inscriu in limitele comportamentului normal din punct de vedere legal si moral. Situatiile de criza ale cuplului parental se rasfrang inevitabil asupra dreptului copilului de a creste alaturi de parinti.

Atunci cand abuzul, neglijenta parinteasca sau chiar neputinta parintilor de a asigura conditiile necesare cresterii si educarii pun in primejdie copilul, dreptul sau de a creste alaturi de parinti va fi restrictionat partial sau total de actiunea principiului promovarii interesului superior al copilului.

 

Conventia ONU cu privire la drepturile copilului prevede ca niciun copil nu va face obiectul ingerintelor arbitrare sau ilegale in viata sa personala, familia sa, domiciliul sau corespondenta sa si nici al unor atacuri ilegale la onoarea si reputatia sa. Copilul are dreptul la protectia legii contra unor astfel de imixtiuni sau atacuri.

Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala. Astfel, participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau al altui reprezentant legal. De asemenea parintii sau reprezentantul legal al copilului nu pot folosi ori expune copilul in scopul obtinerii de avantaje personale sau pentru a influenta decizia autoritatilor publice. Nesocotirea acestor dispozitii constituie contraventie. Este interzis sa se dea publicitatii orice date referitoare la savarsirea de fapte penale de catre copilul care nu raspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia. Audierea in instanta a copilului abuzat sau neglijat se poate face numai in camera de consiliu, in prezenta unui psiholog si numai dupa o prealabila pregatire a copilului, iar pentru inregistrarea prin mijloace audio-video a declaratiei sale este obligatoriu acordul copilului.

 

Copilul separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.

 

Libertatea de exprimare evoca posibilitatea recunoscuta persoanei de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alt mijloc gandurile, opiniile, creatiile spirituale in orice fel.

 

Dreptul copilului de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste se manifesta prin aceea ca in orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste, are dreptul de a fi ascultat, cu urmatoarele distinctii legale in raport cu varsta copilului:

- este obligatorie doar ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani,
- este facultativa ascultarea copilului care nu a implinit 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.

 

Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa. Parintii sunt cei care au obligatia sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia.

 

Libertatea constiintei inseamna posibilitatea recunoscuta copilului de a-si exprima in public sau in particular o anumita convingere personala despre lumea inconjuratoare, de a impartasi sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult religios si a a indeplini sau nu ritualuri specifice unei credinte.
Religia copilului care a implinit 14 ani poate fi schimbata numai cu consimtamantul acestuia, dupa 16 ani, copilul are dreptul sa-si aleaga singur religia.

 

Dreptul la libera asociere si libertatea intrunirilor reprezinta posibilitatea recunoscuta copiilor de a se uni in structuri formale si informale, pentru a-si exprima pasnic gandurile, opiniile si credintele.

 

Dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii. Copilul nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. Masurile disciplinare nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice sau cele care au legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

 

Dreptul de petitionare. Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale. El trebuie sa fie informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. Pentru semnalarea cazurilor de incalcare a drepturilor copilului, la nivelul fiecarei Directii generale pentru asistenta sociala si protectia drepturilor copilului, se infiinteaza obligatoriu telefonul copilului, al carui numar trebuie adus la cunostinta publicului. Directia generala trebuie sa verifice toate sesizarile privind cazurile de abuz si neglijare.

 

Dreptul copilului la mediu familial si la ingrijire alternativa

Dreptul copilului de a creste alaturi de parintii sai este consacrat expres prin art. 30 din Legea 272/2004, de unde rezulta ca acest drept ii este recunoscut copilului inca de la nastere. Stabilirea si pastrarea identitatii copilului are ca finalitate definirea apartenentei sale familiale ca premisa a exercitiului dreptului de a creste alaturi de parinti, fie acestia naturali sau adoptivi.
Copilul nu poate fi separat de parintii sai, cu exceptia cazurile prevazute de lege si doar daca este in interesul superior al copilului. Parintii au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept.
Daca separarea copilului de parinti este inevitabila, constatandu-se ca in pofida acordarii serviciilor si prestatiilor potrivit planului de servicii, mentinerea copilului in familie nu este posibila, intra in discutie plasamentul si plasamentul in regim de urgenta.

 

Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului verifica trimestrial imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie sociala si, daca se confrunta cu o imbunatatire a situatiei de fapt, va fi sesizata Comisia pentru protectia copilului sau instanta judecatoreasca pentru a se dispune incetarea masurii.

Dreptul copilului de a creste alaturi de parintii sai este insotit de dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care s-a bucurat de viata de familie, fara ca parintii sau un al reprezentant legal sa poate impiedica relatiile personale ale copilului cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane fata de care a dezvoltat sentimente de atasament.

 

Dreptul copilului la educatie, activitati recreative si culturale

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.
Parintii au obligatia de a inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate a cursurilor scolare. De asemenea, parintii au, cu prioritate, dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza a fi dat copilului.
Educatia institutionalizata, cu accentul pe invatatura, presupune parteneriatul dintre stat si familie. Daca parintilor le revine obligatia de a veghea si supraveghea la educatia scoalara a copilului, statului ii revine obligatia de a organiza si de a asigura functionarea sistemului national de invatamant, precum si obligatii de natura a facilita exercitiul dreptului la educatie.

Copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. Unul dintre drepturile elevului este acela de a contesta rezultatele si modalitatile evaluarii, de a se adresa in acest sens conducerii unitatii de invatamant.
Copilul trebuie sa beneficieze de timp suficient pentru odihna si vacanta, sa participe la activitatile culturale, artistice si sportive ale comunitatii.

 

Drepturile si indatoririle parintesti sunt urmatoarele:

- indatorirea de a tine copilul, corespunzator dreptului copilului de a creste alaturi de parintii sai,

- indatorirea parintilor de a intretine copilul, ingrijind la sanatatea si dezvoltarea sa fizica, psihica, morala si sociala, corespunzator dreptului copilului de a beneficia de un nivel de trai care sa-I permita dezvoltarea armonioasa,

- indatorirea parintilor de a se ingriji de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a copilului,

- indatorirea parintilor de a indruma si supraveghea copilul,

- indatoririle parintesti privitoare la bunurile copilului,

- indatorirea parintilor de a administra patrimoniul copilului,

- indatoririle parintilor de a-l reprezenta pe copil in actele juridice sau de a-I incuviinta actele juridice.

 

Exercitarea ocrotirii parintesti

Drepturile si indatoririle privitoare la persoana si la bunurile copilului sunt recunoscute ambilor parinti, firesti sau adoptivi, fara deosebire dupa cum parintii sunt sau nu casatoriti intre ei. Totusi, exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor de catre cei doi parinti, impreuna, concomitent si in mod egal, nu este intotdeauna posibila datorita unor cauze obiective sau din considerente cu origini in dizarmonia relatiilor dintre soti ori in calitatea relatiilor dintre parinti. Drepturile si indatoririle parintesti au caracter personal si continuu, acoperind intreaga perioada a copilariei, de la nastere si pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.

 

Copilul este implicat in luarea oricarei decizii care il priveste, este informat, opiniile sale sunt ascultate si luate in considerare, fiecare hotarare in parte urmarind asigurarea si promovarea binelui copilului.
Daca se iveste o contrarietate sau o concurenta de interese intre copil si parinti sau intre copiii aflati sub aceeasi ocrotire parinteasca, este necesara instituirea curatelei. Curatele este un mijloc subsidiar si temporar de asigurare a protectiei intereselor minorului. Cel mai adesea contrarietatea sau concurenta de interese apare in materie succesorala.

 

Exercitarea ocrotirii parintesti de catre un singur parinte se poate realiza doar in urmatoarele situatii:

- decesul unuia dintre parinti,

- decaderea din drepturi a unuia dintre parinti,

- punerea sub interdictie a unuia dintre parinti,

- neputinta de a-si manifesta vointa.

 

In cazul in care ambii parinti se afla in vreuna din imprejurarile indicate mai sus, fata de copilul lipsit de ocrotire parinteasca urmeaza a fi dispusa una din masurile de protectie alternativa, si anume instituirea tutelei, masuri de protectie speciala sau adoptia.

 

Sanctiunea neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor parintesti

 

Sanctiunile prescrise pot fi de natura penala, contraventionala sau civila.
Din perspectiva dreptului familiei, singura sanctiune aplicabila in cazul neindeplinirii sau al indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor parintesti este decaderea din drepturile parintesti.

 

Legea penala pedepseste faptele cu grad ridicat de periculozitate sociala savarsite de parinte. astfel sunt incriminate:

- abandonul de familie,

- rele tratamente aplicate minorului,

- nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului,

- punerea la primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji,

- gestiunea frauduloasa.

 

Pedeapsa penala aplicata faptuitorului poate fi insotita de pedeapsa complementara sau de pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor parintesti.
Ca masura de siguranta, instanta penala poate dispune interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata.

 

Unele din faptele savarsite in calitate de parinte atrag raspunderea sa contraventionala. Constituie contraventii faptele precum manifestarea unei atitudini de dezinteres in luarea de catre parinti sau de catre persoanele carora li s-a incredintat un copil a masurilor necesare pentru a-l impiedica de la faptele de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie, alungarea din locuinta comuna a copiilor. Legea 272/2004 stabileste acele fapte care constituie contraventii, unele dintre ele avand ca subiect activ parintele: fapta parintelui de a folosi sau expune copilul in scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice, neindeplinirea de catre parinte a obligatiei de a sesiza organele de politie cu privire la disparitia copilului de la domiciliu in termen de 24 de ore de la disparitie.

 

Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicita a copilului

Legiuitorul stabileste in sarcina parintilor obligatia de a repara paguba cauzata altei persoane prin fapta ilicita a copilului. Angajarea raspunderii indirecte a parintilor presupune ca, alaturi de conditiile generale ale raspunderii civile delictuale ( prejudiciu, fapta ilicita a copilului, prejudiciul incercat) sa fie intrunite doua conditii speciale privitoare la autorul faptei ilicite si anume lipsa capacitatii depline de exercitiu si comunitatea de locuinta cu parintii.

Odata stabilita raspunderea parintilor, ei sunt obligati in solidar la repararea prejudiciului cauzat. Prin urmare, victima are libertatea de a pretinde despagubirile cuvenite in intregime de la oricare dintre parinti sau de la acestia impreuna. Cand unul dintre parinti a suportat intreaga creanta in despagubiri, voluntar sau in temeiul unei hotarari judecatoresti, el are dreptul la actiune in regres impotriva celuilalt parinte pentru cota sa parte din contributie, prezumata a fi jumatate din intinderea reparatiei.